Madonna vs. Leonard Cohen in Bucuresti

Doua mari concerte au avut loc in decurs de numai 10 zile in Bucuresti, doua concerte complet diferite ca stil de muzica si ca artisti: mai intai a fost concertul Madonnei de pe 26 august din Parcul Izvor, apoi concertul lui Leonard Cohen de pe 4 septembrie de pe Stadionul Tineretului - "Iolanda Ba­laş Söter".

Hotarata ca asa concerte nu prinzi de multe ori in viata, m-am inscris la organizatori pentru a face parte din staff, mai exact sa ghidez oamenii catre locurile scrise pe bilete si in final sa pot sa asist gratis la concerte. Voi face in continuare o comparatie intre concertul Madonnei si cel al lui Leonard Cohen din mai multe puncte de vedere, asa cum am vazut si simtit eu.

Locatia

Cred ca si daca se straduiau organizatorii concertului Madonnei sa gaseasca o locatie mai proasta, nu ar fi reusit. Parcul Izvor s-a dovedit ca nu este deloc potrivit pentru un spectacol de o asemenea anvergura, caile de access s-au dovedit neincapatoare si, culmea, unii oameni aveau locuri exact in spatele copacilor. Cate tipete si injuraturi mi-am luat cand le-am explicat ca nu pot face nimic si ca trebuie sa stea in spatele unor copaci, fara vedere directa la scena ci doar catre monitor... numai eu stiu. Alt inconvenient a fost praful ridicat in timpul concertului, praf care m-a facut sa-mi spal hainele primul lucru cand am ajuns seara acasa.

Concertul lui Leonard Cohen a fost programat initial in Piata Constitutiei, dar pentru ca cei de la Tuborg au pus Festivalul Berii in aceeasi seara in Parcul Izvor (la mai putin de 500 m distanta), spectacolul cantaretului canadian a fost mutat pe Stadionul Tineretului. Decizia cred ca a fost buna, deoarece Leonard Cohen are o muzica de ascultat cu sufletul, deloc zgomotoasa, doar atat cat sa te patrunda. Organizatorii au reusit sa pastreze exact structura initiala a locurilor, stadionul dovedindu-se destul de incapator, ba chiar s-a si suplimentat putin numarul de bilete.

Show-ul

Asa cum toata lumea stie Madonna face spectacol de fiecare data: danseaza, beneficiaza de jocuri de lumini, proiectii pe ecranele uriase, aparitii surprinzatoare sau socante. Toate au fost si la Bucuresti, spre deliciul spectatorilor. De partea cealalta, Leonard Cohen are un show bazat pe gesturi mici, greu de sesizat. Spre exemplu, mai mereu pe solo-urile de instrumente se retragea 2 pasi in spate, scotea palaria si asculta cu ochii inchisi muzicianul in actiune. Ori de fiecare daca cand iesea de pe scena executa pasul strengarului. As zice ca diferenta de show e perfect justificata de stilurile muzicale abordate de cei doi.

Muzicantii

La acest capitol am fost putin dezamagita de Madonna, care a cantat doar vreo 30-40% din spectacol, restul fiind playback, inregistrat inainte. E adevarat ca a dansat mult, dar tot mi se pare putin de la cineva cu renumele ei. Cei 10 muzicieni care au acompaniat-o au fost la inaltime, profesionisti vechi in meseria asta:

- Kevin Antunes -directorul muzical, keyboards & programming

- Monte Pittman - chitară, backing vocals

- Brian Frasier-Moore - tobe

- Ric'key Pageot - pian, keyboards, acordeon

- Eric Jao (DJ Enferno) - DJ

- Arkady Gips - vioară, backing vocals

- Alexander Kolpakov - chitară, voce

- Vladim Kolpakov - chitară, backing vocals

- Nicki Richards - backing vocals

- Kiley Dean - backing vocals

La Leonard Cohen am vazut un recital 100% live al unui om care nu-si arata varsta de 75 de ani, un om cu o voce incredibila. Inconjurat de 6 instrumentisti si 3 backing vocals, Leonard Cohen a pus poezia pe versuri. Muzicienii care l-au acompaniat sunt:

- Roscoe Beck - director muzical, contrabas, bass electric

- Neil Larsen din Florida - keyboards, acordeon, instrumente de suflat

- Bob Metzger din New York - chitară electrică şi acustică, voce

- Javier Mas, "omul din Barcelona" - chitară double six, chitară electrică, acustică, banjo

- Rafael Gayol, mexican crescut în Los Angeles - tobe şi percuţie

- Dino Soldo din California - keyboards, saxofon, instrumene de suflat şi voce

- Sharon Robinson din Los Angeles - voce, cea care a compus împreună cu Leonard Cohen piesele "Summertime", "Waiting for the Miracle" şi "Everybody Knows"

- The Webb Sisters - voce, duo britanic compus din surorile Charley şi Hattie Webb

Piese

As categorisi concertul Madonnei drept unul ciudat din punct de vedere al pieselor interpretate. A omis destule melodii bune (gen "American Pie" sau "Like a virgin"), iar la unele melodii a prezentat variante remixate, care sunau a house ("La isla bonita"). Lista completa a pieselor a fost:

Partea I Gangsta Pimp

- Candy Shop (cu Sweet Machine - intro)

- Beat Goes On

- Human Nature

- Vogue Vogue

Partea a II-a Old School

- Die Another Day (interludiu video)

- Into The Groove

- Holiday

- Dress You Up

- She's Not Me

- Music

Partea a III-a Gypsy

- Rain (interludiu video)

- Devil Wouldn't Recognize You

- Spanish Lesson

- Miles Away

- La Isla Bonita

- Doli Doli (gypsy folk song)

- You Must Love Me

Partea a IV-a Futuristic Rave

- Get Stupid (interludiu video)

- 4 Minutes

- Like A Prayer

- Frozen

- Ray Of Light

- Give It 2 Me

Leonard Cohen a cantat toate melodiile lui faimoase, precum si unele mai putin cunoscute. Nu-mi vine in minte acum nici un titlu despre care sa spun ca a lipsit. A cantat asa:

Partea I

- Dance Me To The End Of Love

- The Future

- Ain't No Cure For Love

- Bird On The Wire

- Everybody Knows

- In My Secret Life

- Who By Fire

- Hey, That's No Way To Say Goodbye

- Lover Lover Lover

- Waiting For The Miracle

- Anthem (cu The Flood ca introducere)

Partea a II-a

- Tower Of Song

- Suzanne

- Sisters Of Mercy

- Gyspy Wife

- The Partisan

- Boogie Street

- Hallelujah

- I'm Your Man

- Take This Waltz

Bis

- So Long, Marianne

- First We Take Manhattan

- Famous Blue Raincoat

- If It Be Your Will

- Closing Time

- I Tried to Leave You

- Whither Thou Goest

Public

Cea mai mare diferenta intre cele doua spectacole a fost la nivelul publicului. Indraznesc sa spun ca Leonard Cohen are un public mai elevat, venit sa asculte muzica buna, nu venit sa sparga seminte si pus pe caterinca cu prietenii. Nu este o regula general valabila, dar media publicului lui Cohen a fost peste cel al Madonnei.

La Madonna am vazut de toate: baietasii veniti doar pentru ca e cool, vedetele noastre de Dorobanti ingramadite intr-o zona VIP special amenajata pentru ele, badaranii de coltul strazii, dar si oameni la locul lor, veniti sa savureze spectacolul. Din pacate, toate aceste categorii eram amestecate, asa incat s-au deranjat unii pe altii.

Cohen a avut un public dedicat, venit sa uite de toate grijile si sa intre in lumea poeziei pentru 3 ore. Era acolo lume de toate varstele: de la bebelusi veniti fara voia lor, la adolescenti despre care te intrebi cum au auzit ei de canadian, la parinti si chiar bunici. Si, trebuie sa recunosc, cei care stiau cel mai bine versurile si recunosteau melodiile dupa doar 2-3 acorduri erau cei trecuti de 50 de ani.

Organizare

Ambii organizatori ai concertelor au reusit sa exploateze destul de bine spatiul avut la dispozitie. Problema in Parcul Izvor a fost cu copacii, astfel incat au fost oameni ce nu putea vedea scena ci doar ecranele gigant. Dar de, asa e la concert in parc. Poate un stadion de dimensiuni mari ar fi fost mai nimerit pentru concertul Madonnei. La Leonard Cohen stadionul Tineretului a fost incapator, astfel incat de oriunde ai fi stat vedeai scena si cel putin un ecran, daca nu chiar doua. Este perfect adevarat ca si numarul de spectatori a diferit, Madonna adunand 60 000 oameni, in timp ce Cohen doar 7 000.

Cea mai mare prostie organizatorica a fost la concertul Madonnei, unde trebuia sa stai la doua cozi ca sa iti cumperi o bere sau ceva de mancat. Prima data stateai la coada ca sa primesti jetoane, iar apoi cu aceste jetoane faceai inca o coada pentru produsele dorite. Si cozile nu erau mici deloc! Ciudata idee.... iar organizatorii si-au luat destule injuraturi pentru ea.

Preturi bilete

Preturile la cele doua concerte au fost oarecum asemanatoare, cel putin pentru primele categorii de bilete. La Madonna biletele au fost 120, 160, 600 ron si bilete vip 800ron, iar la Leonard Cohen au fost 124, 248, 399 RON

Interactiunea cu publicul

Desi o credeam pe Madonna foarte calda si comunicativa, lucrurile nu au stat chiar asa. A vorbit cu publicul, dar nu foarte mult, iar discursul despre tigani nu mai necesita comentarii. Nu era locul si nici momentul pentru un discurs moralizator cu privire la tiganii din Europa de Est si cate deservicii le facem noi lor (cred ca mai multe deservicii ne fac ei noua, de fapt).

Cohen este un maestru al cuvintelor, atunci cand vorbeste ai impresia ca recita. Stie mereu ce sa spuna, aduce oarecum cu un bunic intelept. Prezentarea muzicantilor a fost un moment cu adevarat inedit, Leonard Cohen avand cuvinte calde de lauda pentru fiecare din ei, in timp ce isi scotea palaria si ingenunchea in fata lor.

Concluzii

Concertul Madonnei a fost sub asteptarile mele. Show-ul a fost spectaculos, multe lumini, efecte, dansuri, dar eu venisem acolo pentru muzica. Ori muzica si melodiile au fost sub nivelul la care o vedeam eu pe artista. Un minus mare ii acord si pentru faptul ca nu a venit la bis, desi lumea aplauda indelung. Oamenii s-au prins ca nu se mai intoarce dupa mai mult de 5 minute de aplauze, atunci cand tehnicienii incepusera deja sa stranga cabluri si sa demonteze boxe.

Leonard Cohen a a avut un concert ce m-a surprins in mod placut. Omul are 75 de ani, dar e plin de viata si iti transmite si tie din energia lui. Sonorizarea a fost la inaltime, iar vocea grava a lui Cohen i-a patruns adanc in suflet pe toti cei prezenti. Luna plina ce a tronat pe cer intreaga seara a venit ca o completare fireasca la aceasta frumoasa poveste.

Fericirea-i un lucru marunt, e o aripa care vibreaza...

Zilele acestea ma gandeam obsesiv la primul meu prieten. Nu prea stiu exact de ce, cert este ca sentimentul pe care mi-l insuflau acele amintiri din adolescenta m-au facut sa am o reminiscenta asupra unei poezii pe care am scris-o acum aproape 9 ani, cu gandul la el. Si ce a fost intre noi, e ca o emblema a ceea ce inseamna simplitate, fericire, liniste. A durat putin, dar a fost suficient incat sa pot sa invat ca lucrurile simple in viata iti aduc fericirea.
De ce s-a sfarsit ? Nu stiu. Stiu doar ca am acceptat ruptura la fel de simplu (cel putin ca reactie exterioara).

Simteam totusi ca se va intoarce, pentru ca legatura noastra era o oaza de puritate si copilarie.
Si a facut-o, dar eu realizasem ca nu simt acea iubire despre care imi vorbea, si care la vremea aceea nu stiam ce inseamna, sau poate nu vroiam sa aflu.
Ii multumesc totusi ca mult timp dupa despartire mi-a demonstrat si mi-a intarit credinta ca merit o lupta. Iar el a invatat ce inseamna sa pierzi, si sa realizezi ca prea tarziu nu inseamna niciodata "poate".

Iata si povestea, asa cum am transcris-o in versuri aproape albe:

Ce diferiti suntem noi doi, si totusi cat ne-asemanam.
Oare cum pot doi oameni sa traiasca impreuna, si totusi sa-i desparta o lume ?
Sa fie mincinosi si sinceri, straini si-apropiati, prieteni si dusmani, indragostiti si-atat.
Atat mister, intr-o atat de clara lume
Atat calvar in iadul asta sfant.
Atat de bine, printr-atat de rau.
Atata ura hranita din iubire,
Atat de multe lucruri cu si fara tine.
Traiesc, si tu traiesti si mi-este dor, desi vorbesti tacand,
Si viata ta este visare, dar pana cand ?

silicoane, rad in soare argintii, silicoane..in zori de zi..

Albert Einstein spunea candva:"Incearca sa fii un om de valoare si nu neaparat un om de succes".

Putem sa fim atat oameni de valoare, cat si de succes? Pana la un punct, probabil ca da...dar cred ca vine un moment in care, pentru a ramane un om de succes, trebuie sa renunti la anumite valori. Si in acel moment iti dai seama ca esti pus in postura in care trebuie sa faci o alegere. Alegi sa ramai un om de valoare, sau vrei sa continui sa fii un om de succes?

Si cum succesul inseamna bani, iar banii sunt cei care ii indupleca pana si pe zei, ce alegem?

Astazi am ajuns la concluzia ca advertisingul nu este nici pe departe lumea aceea mirifica in care cunosti doar oameni agreabili, creativi si de valoare. Si pe cat de entuziasmata eram in fiecare zi ca am jobul perfect, pe atat de consternata ma gasesc acum in fata acestui monitor, incercand sa diger un fenomen lipsit de etica.


Am de ales intre a promova cea mai mizerabila cutuma a secolului XXI, singura care sfideaza atat legile naturii cat si cele divine, sau a risca sa ajung un om de valoare.
Cert este ca daca renunt la "succes", cu siguranta se vor gasi altii care sa renunte la valoare, si atunci nu am realizat absolut nimic. Umanitatea oricum se va autodistruge cu sau fara valorile mele morale, si asta pentru ca zilnic oamenii sunt intoxicati de media cu imagini false ale perfectiunii. Nu voi salva omenirea daca aleg sa am constiinta curata, pentru ca sunt altii care promoveaza de ani de zile astfel de tehnici nefiresti, dar cu siguranta daca voi incepe o astfel de actiune, vor mai ajunge si alti oameni (mai exact alte pitipoance) sa creada in acesti dumnezei, sculptori ai perfectiunii trupesti. Si atunci, ce aleg? Desigur ca ma gandesc la aproapele meu, care sunt "eu", dupa cum spuneam intr-un articol precedent pe care unii nu l-au agreat prea mult, dar in acelasi timp nu vreau sa contribui la un act imoral, care promoveaza nonvaloarea.

Asa ca, ma voi folosi de minunatul internet, si prin intermediul acestui blog voi spune deschis: Dragele mele capsunare (ca sa-l citez pe doctorul chirurg) silicoanele poate ca va vor ajuta sa va ridicati "tzatzele", dar cu siguranta nu va vor face mai frumoase. Si chiar daca veti alege modelul 755 CC, va garantez ca succesul va fi pe termen scurt.

Sa o iau cu inceputul.
Se ia o bucata silicon, marfa de calitate, fabricata pe vapor de un chinez care are acasa 5 copii si 2 saci de orez, se prezinta pitipoancei care a "tras" din greu sa stranga 2600 de euro, i se reaminteste ca garantia este pe viata, si in concluzie costurile de service nu va trebui sa le ia in calcul, i se prezinta 6 poze (inainte/dupa) facute cat se poate de minunat in Pshotoshop ( pentru ca adevaratele fotografii postoperatorii arata atat de mizerabil incat nu ar convinge nici macar o scandura ca are nevoie de sani), i se da Vetutei posibilitatea sa aleaga ce fel de incizie doreste (verticala, orizontala, sau "mamelonara") si se incepe treaba. Mentionez ca, in cazul de fata, "publicul tinta" il reprezinta femelele intre 18-30 de ani capsunare (exclus barbatii tip Naomi, pentru ca acestia au alte asteptari), femei second(-hand), care nu pot sa dea foarte multi bani pe implanturi, dar care au nevoie de uger nou, pentru a putea sa pasca linistite cu vreun bou, prin Spania.
Vetuta, saraca de ea, fata de Bucuresti, sau din zonele limitrofe, vede pliantul, vede pozele, vede pretul, si deja isi vede visul implinit. Si ce face Vetuta mea? Vine la domnul doctor, trage aer adanc in piept, si iese de acolo tunata si pregatita sa survoleze ca musca la rahat. Este minunat, cu atat mai minunat cu cat sunt atatea Vetute, doritoare de mai "mult". Si asta nu e tot. Daca nu ai posibilitatea sa-ti faci un implant, nici o problema, organizam si concurs. Tot ce trebuie sa faci este sa arati bine (dar vezi sa nu fii prea dotata) si sa-ti faci cont pe site, sa participi consecvent la discutii pe forum (ca in ziua de astazi,pana si Vetuta are blog, fiind activa de felul ei si in aceasta privinta), si sa castigi prin "tragere la sorti" o minunata pereche model 34C 22T. Domnul doctor te tuneaza, noi te bagam in caravana, dupa ce iti revii din amorteala, si te plimbam prin tot orasul, sa vada multimea ce face tehnologia in fata lui Dumnezeu. Eventual iti punem si un mar in mana, un sarpe de gat, si treaba este gata. Dar peste 5 anisori, cand Vetuta noastra o sa fie suficient de pregatita financiar ca sa se aseze la casa ei, sa faca 2-3 plozi si sa puna de-o ciorbita, ceva o sa se schimbe. Si nu ma refer la pungile de sub ochi (pe care apropo, le poti rezolva tot la domnul doctor), la aripioare, sau la celulita, ma refer la alea 2 bucati de pepeni, care subit au inceput sa ti se lase. Apoi tu Vetuta mea, credeai ca pielea isi mentine elasticitatea pe termen nelimitat? Pai te-ai inselat draga. A venit timpul sa le scoti, asta daca nu cumva iti doresti sa ajungi ca domnisoara din imagine, sau chiar mai rau.

Asa ca Vetutele mele, ar fi cazul sa va bagati mintile in cap, si sa incercati si varianta cu "capsunile", nu de alta dar s-ar putea sa iesiti mai sanatoase din toata aceasta aventura.

bloggerii la putere

Pana ieri traiam cu impresia ca pasiunea mea pentru scris va fi, macar in mica parte, apreciata de comunitati online gen blogoree.ro.
Evident ca nu ma asteptam sa fiu apreciata in 3 zile. Astfel de recunoasteri se concretizeaza in timp, dupa ce ai reusit sa captezi atentia cititorilor cu ceva original. Si de ce sa nu mi-o spun mie in fata, spre deosebire de multi de pe aici, sunt foarte departe de ceea ce unii numesc originalitate. Mai am mult de urcat, pana ca macar sa apuc sa vad varful, fara sa-l ating.

Dar asta nu ma impiedica desigur sa imi fac loc in multime, sa imi tin comoara la piept, si sa zic zi de zi : "My precious". Pana la urma, chiar daca nu voi reusi sa ies in fruntea caravanei, un lucru este cert: ca voi scrie pana imi voi da duhul. Cui nu-i place, nu citeste.


Din pacate am constatat (si recunosc am fost chiar naiva ca nu mi-am canalizat entuziasmul in ceva mai autentic) ca in ziua de astazi scrisul, pentru unii, este ca stersul la fund: o necesitate. Adica este normal dupa ce te caci, sa ai un minim de bun simt si sa te stergi la fund, nu? Daca nu din bun simt, macar de nevoie. La fel este si cu scrisul. Este deja de bun simt sa ai un blog pe care sa te apuci sa scrii, eventual scrii cum te-ai cacat si ce hartie colorata de sters la fund ai folosit.
Sunt pur si simplu dezgustata. Si nici nu este nevoie sa fii un mare literat pentru a scrie cateva articole care sa poata starni un minim de interes. Nu trebuie sa folosesti cuvinte pompoase, ca cele pe care le mai scot eu din dictionar uneori, ca sa par mai inteligenta (macar eu mai deschid dex-ul din cand in cand), nici macar nu trebuie sa te exprimi corect. Este suficient sa fii o maimuta de liceu (asta nu inseamna ca daca esti la liceu, esti neaparat maimuta, pentru ca sunt si maimute de "postliceala" si de ce sa nu recunoastem chiar si maimute cu studii superioare).

Am ajuns sa prefer blogurile cu filmulete scoase de pe youtube, articole cu stiri despre Simona XXL, prefer chiar si blogul scris de mine, asa saracacios cum arata, si uneori total lipsit de culoare. Nu sunt o mare scriitoare si nici nu am pretentia ca ce scriu eu se poate asemana macar cu zecile de articole bune si foarte bune, postate pe blogoree.ro, dar cand vine un papitoi care povesteste cum a fugit el de la ora de fizica, sau cum a traversat strada (dedicand pagini intregi acestui subiect) si se apuca sa-mi dea mie voturi negative, incep sa ma gandesc serios ca notiunea de intelectual este prost inteleasa. Nu ca eu as fi vreo intelectuala, dar macar vreau sa cred ca incerc sa devin.

Si totusi, eu nu am niciun drept sa ma apuc sa-i critic pe altii. Pana la urma fiecare este liber sa scrie cum vrea si ce vrea. Nu este ca si cum cultura ar reprezenta pilonul unei civilizatii. Si daca ma gandesc putin, nici sa fii un mare blogger cu figuri de scriitor parca nu da bine. Am observat ca cei mai "in voga" artisti de pe aici sunt in mare parte de gen masculin. Nu sunt vreo misandra, asa ca bravo lor, nu ma voi apuca sa-i critic, nu inca(iar daca o voi face, cu siguranta le voi trimite un mesaj privat, pentru ca asa se cuvine), dar ceva imi spune ca fetele nu prea au sanse sa iasa in fata. Ce-i drept, nici nu am descoperit inca vreo femeie care sa scrie mai bine ca un barbat, si cand afirm asta, fac referire la toata istoria literaturii universale.(evident ca pot sa fiu contrazisa)

Dar sa nu omitem totusi ca secolul XXI pare sa fie unul al revolutiilor intelectuale, asa ca nu se stie care va fi noul trend.

Sa ne citim cu bine! Sau sa nu ne citim, pentru ca pe aici toti scriu, putini citesc, si aproape toti fac trafic...de incultura!

Fabrica de hoti

Bucurestiul este plin de hoti. Hoti de buzunare,hoti de masini,hoti de apartamente.Sunt hoti si hoti. E un fel de job care merge pe anumite criterii de selectie.Ma gandesc chiar, ca inainte sa urce in ierarhie,trec printr-un fel de interviu cu probla eliminatorie. Nu oricine poate sa fie hot. Dar odata ce ai ales acest drum,trebuie sa evoluezi.

Si evolutia are loc in stil piramidal,si cand spun asta ma gandesc la piramida nevoilor a lui Maslow. Acum vine intrebarea mea. Cand acesti profanatori ajung pe treapta a-3a a piramidei,exista ceva care ii determina sa se indrepte spre pozitia a4-a?Sau poate ca raman cuminti pe locul 3? Nu de alta dar nu-mi imaginez ca astfel de oameni se asteapta sa primeasca alta recunoastere in afara de cea cuvenita.Sau poate ca insasi aceasta recunoastere le confera acel autorespect de care au nevoie ca sa inainteze?

In fine,sa nu ma abat de la drum,facand acum pe psiholoaga umanista.Ce ma face pe mine sa abordez acest subiect?Simplu.Evident,am fost furata. Si nu dauna este cea care imi face probleme,pentru ca este atat de mica incat nu are sens sa ma gandesc la ce am pierdut. Dar nu pot sa nu ma intreb,de ce nu m-au furat mai mult? Ca aveau din abundenta ce sa fure.Nu stiu exact cum au reusit sa patrunda in masina,pot doar sa presupun ca am uitat o usa deschisa,cert este ca singurul lucru pe care mi l-au luat a fost presul de la scaunul din dreapta.De ce? Oare pentru ca era mai murdar?Oare pentru ca cd player-ul era prea sofisticat pentru gusturile lor? Oare nici macar husele nu erau atat de importante?

Ma simt de-a dreptul jignita. Le multumesc totusi ca nu m-au bagat in datorii,dar cu toate acestea,doar un pres?Este strigator la cer.Oare exista hoti moralisti?Oare s-a gandit ca doar de atat are nevoie,si nu are sens sa exagereze? Pentru numele lui Dumnezeu,oare a fost o proba de foc in cariera viitore?Oare targetul lui pe ziua de azi a fost "un pres spalat la masina,cu care poti doar sa te stergi la nas?".In acest caz felicitarile mele,data viitoare voi lasa usile deschise larg,sa ma scape si de celelalte lucruri inutile.Vroiam demult sa le schimb,dar nu avem inca o motivatie solida.

Bucurestiul este plin de hoti.Hoti de buzunare,hoti de masini,hoti de apartamente.Sunt si hoti care te scapa de lucruri inutile...cum sunt hotii de inimi sau de presuri.

jurnal de weekend

Aveam chef de altceva.Pur si simplu nu mai suportam stresul pe care orasul acesta infect il emana in fiecare zi,asa ca mi-am aruncat cateva haine intr-o geanta,am luat cheile de la masina si am plecat.

Am tras la cateva benzinarii,pentru ca in graba mea de a fugi din oras am uitat sa-mi cumpar tot ceea ce imi poftea inimioara.La ultimul Petrom tin minte ca am primit un mesaj care m-a deprimat adanc: "cumpara-mi si mie 2 pachete de prezervative durex,din acelea rosii subtiri...si iti dau eu banii". Mi s-a parut atat de trist. Nici pe vremea cand mai foloseam asa ceva nu cumparam(nu cumpara) 2 pachete odata(nu ca ar fi avut probleme,dar din nu stiu ce motiv,satisfactia sexuala era pe termen lung-poate ca Osho avea dreptate cand spunea ca daca faci sex odata si bine iti ajunge un an de zile,asa ca ma consolez cu gandul ca era ok si sper ca anul acesta sa treaca ceva mai repede)

Nu mai aveam rabdare...pur si simplu simteam ca am nevoie de aer...poate asa urma sa-mi revin din starea bolnavicioasa in care ma aflam...un fel de cancer tinut sub control de mult timp. Trebuia sa mai pescuiesc pe cineva in drum,si uram constiinciozitatea cu care isi aranja fiecare lucrusor inainte sa plece de la birou.Era sambata pentru numele lui Dumnezeu.
Intr-un final eram in drum spre iesirea din Bucuresti.Minunat. Gasisem si o ruta perfecta ca sa scap de aglomeratia de pe Baneasa. Aiurea. Mi-a luat 30 de minute sa ies din traficul acela infect. Cu atat mai mult cu cat statul pe scaun mi se parea ca-mi amplifica durerile. Pana si coloana mea vertebrala urla ca un monstru. Si am vazut un monstru urland.
Era deja 2 si pana la ora 3 trebuia sa fim in Cheia. I-am dat tare.Doamne cat iubesc senzatia aceea. NU se compara cu nimic. Intr-o ora (jur) eram in Valeni.

Am tras pe dreapta,trebuia sa cumpar neaparat cornulete cu rahat. Rahat i-am zis,de unde atatea cornulete?

Fara sa-mi dau seama,mi s-a facut o foame nebuna(cred ca nu am mai mancat cu pofta de mai bine de o luna,si daca ma gandesc mai mult nu prea am mancat deloc in ultima perioada ,doar daca 3 perfuzii de "asta e viata" se pun la socoteala).
Asa ca am ramas o ora in Valeni si am bagat in mine ca pe vremuri. Dupa o ora suna telefonul:" Ce faci ma? Hai odata ca ai mei te asteapta pe tine sa punem de gratar!"

Ups..era deja 4 si eu la 3 promisesem ca ajung. M-am urcat in masina si i-am dat. Pe drum carute...multe...Una din ele tin minte ca am depasit-o intr-o curba pentru ca nu venea nimic,si normal ca nu venea nimic,pentru ca ce doamne iarta-ma poti sa vezi venind intr-o curba?Orice om normal stie ca in curbe nu se fac depasiri. Cert este ca nenea de pe tir a avut o iesire din aceea de care eu am odata la 3 zile(din motive obiective). A fost ca in expresia "mi-am vazut moartea cu ochii".M-a surprins calmul de care am dat dovada.N-am avut nicio tresarire.N-am inteles de ce persoana de langa mine a exclamat atat de puternic. Oricum am facut un traseu record de 30 de minute,si am ajuns la timp pentru gratar.

Am dat-o pe bautura si tigari si rentz. Oamenii jucau nu se incurcau. Eu continuam sa ies pe minus. Le-am zis ca nu am cum sa nu castig, este imposibil.Si nu pentru ca mi-as dori,dar asta simteam. Niciodata nu ma insel,nu stiu de ce,dar am o intuitie data dracului.Am ajuns la -1000 la ultimul joc,si evident i-am batut pe toti.Nu ma bucuram. Cum sa ma bucur?Intuitia mea data dracului nu s-a inselat nici de data aceasta. Eh.

Ne-am bagat in pat pe la 12 noaptea. Am stat o ora de vorba. Nu mai stiu despre ce vorbeam,dar in intunericul din camera a inceput sa se auda o voce.Spunea obsesiv: I see you...se auzea in ecou.Era sinistru de-a dreptul si i-am zis: "Vezi ca-ti suna telefonul".Mi-a raspuns sec: "Telefonul meu nu suna asa". Dubios.
Oare era Marian?Imi facea vreo gluma? Mda.Deja incepea sa ma sece. Am aprins lumina...si s-a oprit si vocea. Venea din geanta de pe noptiera?...dar geanta nu era a mea,si ambele telefoane erau pe masa. Oare exista fantome, m-am intrebat?Dar ce fantome vibreaza cand incep sa vorbeasca? E absurd. Tremuram putin. Am deschis speriata sertarul(speriata ca s-ar putea sa nu gasesc nimic acolo).Surpriza..era un telefon. Da.Ce trist. Am avut instant acelasi sentiment ca atunci cand am evitat la fractiune de secunda acel tir. Oare nu ma mai atinge nimic? A fost amuzant(cred) dar sincer m-ar fi amuzat mai mult sa cred ca exista fantome.Nu de alta,dar ca fantoma as fi mai sociabila.

Trecuse si ziua aceea. Dimineata soare,vant.Frig. Foarte frig. Si imi intra in oase acel sentiment ca revin in orasul infect care m-a facut.
Pe drum niciun incident,am mers robotizat in jur de 2 ore,fara ca macar sa aud ce mi se povestea in dreapta. Ma uitam inainte si nu auzeam nimic.Cred ca nici nu vedeam prea multe. Mai trist era gandul ca iar ajung acolo.

Si ce zi minunata,ar fi mers de un calarit. Kalina cred ca-mi duce dorul. Ultima oara cand am calarit-o ploua, si tare ar fi meritat o plimbare intr-o zi ca asta. Eh. Nu conteaza. Dupa atata stat jos oricum nu mai eram in stare de nimic. Si ma cam simte cand nu pot. Stie ca vreau, dar ma simte si parca ma cearta.

In drum spre casa am tras pe la bunici.Mi-era dor de ei. Stiam ca iar or sa ma intrebe de el asa ca aveam pregatita o replica. Le-am spus razand:"Mi-a dat papucii de ziua mea!In criza asta,bagi totul la ciorap:sentimente,timp,atentie."(am fost rea, dar oricum nu vor afla niciodata ca de fapt era cel mai iubit dintre pamanteni)

Raspunsul a venit scurt:"Dar de ce nu l-ai tinut langa tine?Eu l-am tinut pe taica-tu (bunicul meu adica) 50 de ani langa mine"

Trist.Ce puteam sa raspund?"Erau alte vremuri mamaitza".

"Da asa e,ai dreptate.Tu sa ai grija la sanatate,ca baieti se gasesc pe lume multi. Si una ca tine merita totul si totul nu ar fi suficient."

Nu m-a atins.Am zambit.Chiar nu-mi mai pasa,oare nu vedeau ca rad?

Nu am putut sa stau locului.Mi-am luat verisoara de 12 ani,am urcat-o in masina,si am dus-o in Cismigiu sa-i cumpar vata de zahar.Nu mai fusese in Cismigiu de cand era in carucior. Frumos parc.Imprastie un sentiment continuu de "a fost odata".

Intr-un final am ajuns acasa,am gasit acelasi loc infect de parcare. Nu prea mergea sa o bag acolo,dar mi-am facut loc. Am ciupit-o iar,dar nu conteaza. Ea ma intelege. Si ma iarta. Stie ca o sa ma cumintesc pana la urma. Am asa...o intuitie.

e criza...

De ce toata lumea vorbeste despre criza economica, si de ce toata lumea are senzatia ca intelege acest fenomen?
Este un fel de "chestie trendy", toti vorbim despre ea, dar nu stim de fapt ce este, cum a aparut si ce anume ne-a lovit. Tot ce stim este ca, daca aducem vorba, putem sa parem la fel de inteligenti ca toti cei care discuta despre ea. Sau cel putin, putem sa parem inteligenti (punct). Este ca mersul pe bicicleta de fapt. Si ma refer, nu la criza economica, ci la acest absolutism fenomenologic (pentru cei care nu stiu, numit si realism naiv).

De fapt nu vorbim despre criza, ci vorbim mai degraba despre o perceptie a acesteia.
Perceptia, dupa cum se stie, este un fenomen pasiv, care nu face decat sa reproduca insusirile obiectului sau fenomenului (in cazul de fata criza economica), fiind asadar o simpla "oglindire" a sa.


Este lesne de inteles ca experienta de viata sau cunostintele acumulate de individ influenteaza, in mod semnificativ, procesul de perceptie. Astfel, cu cat acestea sunt mai extinse, cu atat perceptiile vor fi mai bogate si mai diversificate.
Intre perceptie si celelalte procese psihice exista o legatura foarte stransa.

Perceptia este un proces psihic superior senzatiei. Asa ca daca aveti senzatia ca a vorbi despre criza inseamna a percepe corect fenomenul,s-ar putea sa dati un mare rateu. In ceea ce ma priveste, perceptia implica operatii de analiza si sinteza(si vorbim desigur la modul cel mai general). Mecanisemele perceptive presupun orientare prealabila, comparare, asimilare. Paradoxul este ca, atunci cand se vorbeste despre criza, acesti pasi sunt urmati, dar sa nu uitam ca pot fi urmati cu subiectivitate (este usor sa spui ca te-ai orientat in prealabil, este si mai usor sa faci comparatii, si la fel de usor sa ai senzatia ca ai asmiliat ).

Cineva mi-a zis ca scrierile mele

Cineva mi-a zis ca scrierile mele anterioare sunt niste aberatii,niste randuri in care nu vorbesc despre absolut nimic.Sunt pur si simplu ganduri care nu ajuta pe nimeni cu nimic.

Mi-am zis ca este foarte posibil sa fiu asemenea unui ascet scindat emotional,motiv pentru care am decis sa descopar cine sunt eu de fapt si ce vreau sa transmit in acest blog.

Asa ca mi-am cumparat o carte,care am crezut eu ca ar putea sa ma ajute.
Osho-Emotiile & Sanatatea.

Mare mi-a fost surprinderea sa constat cat de usor curgeau frazele si cat de repede trecea timpul fara ca eu sa-mi dau seama.In cateva ore am reusit sa ajung la mijlocul cartii de cateva sute de pagini bune.

Recunosc,nu am fost prea incantata sa realizez ca toate asertiunile mele cu privire la cele scrise anterior sunt de fapt niste disparitati intre ceea ce osho numeste chakre.

Sa nu credeti cumva ca m-am lasat atat de usor indoctrinata,pentru ca oricat de multe aspecte mi s-au parut revelatoare,acest om nu a reusit inca pe deplin sa ma convinga.Daca va decideti sa o cititi,va avetizez ca inca din primele capitole veti simti anumite contradictii.

Ideea pe care el o contureaza aici este ca emotiile negative pot fi transformate in emotii pozitive,si astfel oamenii pot sa atinga iluminarea.Este o carte mai mult meditativa,asupra esentei reale a ceea ce inseamna de fapt viata.Desigur ca este doar o teorie din multe altele,ce nu poate fi demonstrata,dar poate fi sustinuta cu acuitate.Ramane la alegerea ficarui cititor daca este sau nu un mod de viata.

Ceea ce m-a surprins insa pe mine,este modul in care Osho vorbeste despre diferentele atat de clare dintre barbati si femei,si mai ales explicatiile pe care le aduce pentru a-si sustine teoria.El spune ca inca din copilarie,oamenii nu sunt lasati sa evolueze din punct de vedere uman,ei fiind indoctrinati cu anumite caracteristici,tipice barbatilor si respectiv femeilor.Din cauza acestor tertipuri,relatiile dintre barbati si femei sunt adeseori identice.Ei nu se vor intelege niciodata,sau aproape niciodata. Si asta datorita familiei si societatii.De exemplu,daca un baiat vrea sa se joace cu o papusa,i se va spune intotdeauna ca baietii nu fac asa ceva, pentru ca nu este masculin, daca vor incepe sa planga,li se va pune aceeasi placa. In paralel, daca o fata doreste sa se catere in copac, sau sa aiba activitati care nu tin de natura ei fragila (cum ar fi de exemplu sa se tavaleasca cu copii in noroi,sau sa joace fotbal) i se vor spune aceleasi lucruri. Astfel, de-a lungul timpului, barbatii si femeile vor evolua diferit. Ei vor fi invatati sa rationeze, in timp ce ele vor fi invatate sa simta. De aceea, atunci cand intre doi indragostiti are loc o cearta, barbatul va spune intotdeauna ca ceea ce ea zice nu are nici o logica (evident, doar ea nu a fost crescuta sa rationeze, a fost crescuta doar sa isi exprime emotiile), iar ea va raspunde de fiecare data in acelasi mod, tocmai pentru ca nu stie cum sa-si exprime verbal si logic sentimentele: va plange.

De aceea intre cei doi va exista intotdeauna un conflict. Si tot din aceleasi considerente, barbatii sunt mai expusi nebuniei decat femeile. In timp ce ei isi reprima sentimentele, pentru ca ei stiu ca asta trebuie sa faca un barbat adevarat (si atentie,o fac inconstient), femeile, aproape zilnic se exteriorizeaza. Barbatul ajunge sa innebuneasca, pentru ca ratiunea si logica lui nu sunt in concordanta cu inima femeii, care desigur este irationala.

Solutia pentru a evita aceasta autodistrugere, este ca oamenii sa fie crescuti de mici in asa fel, incat sa decida singuri cum vor sa fie. Astfel, vor evolua nu ca barbati sau femei, ci ca oameni. Vor ajunge la pragul de maturitate sa faca diferenta intre ceea ce inseamna ratiune si inima. Reactiile lor la ceea ce se intampla in jur, nu vor mai fi dictate de minte (vor inceta sa mai reactioneze inconstient, ca niste roboti) si vor putea sa comande mintii ce sa gandeasca, nu sa astepte ca mintea sa le comande lor. Mai pe scurt, nu vor mai fi sclavii gandurilor, ci vor fi stapanii lor.

Am fost sclava gandurilor mele, sau stapana lor? Oricare ar fi raspunsul, sunt pe calea gresita.

cum?

Cum stii cand esti cu adevarat vinovat de ceva?
Social vorbind e simplu,pentru ca regulile sunt scrise in catastif,dar uman vorbind,cum stim ca am trecut linia fina a legilor nescrise?

Daca ar fi sa comparam cele doua cazuri,si sa facem o trecere usoara de la primul la al doilea,ar trebui sa spunem ca e simplu sa stii cand esti vinovat,pentru ca cineva iti va spune cu siguranta.Dar ce ne facem in cazul in care,desi lucrurile sunt evidente,noi pur si simplu nu ne putem invinovati.Este ceva uman sa te aperi de lucruri care te pot apasa,sau tine de natura duala a firii noastre,de lupta intre partea buna si cea rea? Se presupune ca toti avem in noi un dram de norma morala,care ne spune cand ceea ce facem este rau sau bun,si acest sistem de alarma este implementat desigur de societatea in care traim.Problema se pune totusi altfel.Chiar daca este uman sa te simti vinovat,nu este la fel de sanatos sa traiesti cu acest sentiment.La urma urmelor,nu vei plati oricum,decat daca simti ca piezi ceva, ca urmare a actiunilor tale care te-au adus in postura de vinovat.

Dar ce se intampla atunci cand vinovatia ta o poti pur si simplu translata persoanelor care au facut parte din acele actiuni?Pana la urma nu este foarte dificil sa imparti o vina,este chiar etic,in astfel de cazuri.Intrebarea este:Daca am constientiza ca am fost vinovati de acte care au determinat alti oameni sa devina la randul lor vinovatii finali,am schimba ceva?Am incerca sa indreptam un rau facut?

Ganditi-va la efectul de bumerang.Cineva are intentii bune in ceea ce te priveste pe tine ca om,dar din cauza circumstantelor,cauza provoaca un alt efect.Tu reactionezi,in mod inconstient,si reusesti involuntar sa schimbi actiunea celui care era cat se poate de bine intentionat.Desigur ca niciunul din voi nu este vinovat in acest punct,dar acel om nu reuseste sa-si finalizeze scopul.Acum lucrurile se schimba,si cel care incerca sa-ti transmita ceva,involuntar se simte oprit,motiv pentru care incearca sa iti expuna intentia prin alta modalitate.Raspunsul tau vine insa ca un bumerang si cel de langa tine deja ar trebui sa fie pus la pamant.Acum el este de fapt vinovat ca nu a reusit sa-ti transmita ceea ce isi propusese.Lucrurile ar trebui sa se elucideze in momentul in care informatia ajunge intr-un final la tine,dar tu tocmai pentru ca te simti invinovatit(sau si mai rau,vinovat),reactionezi exact asa cum ar fi normal:dand vina pe cel de langa tine.Problema acum nu se mai pune cine este de fapt vinovat,pentru ca este cu mult mai importanta solutionarea ei.Dar lucrurile degenereaza,pentru ca oamenii nu sunt construiti sa aplaneze conflicte,instinctul de autoaparare determinandu-i sa lupte in continuare pentru nevinovatia lor.Si unde se ajunge?La rupturi.Rupturi relationale,emotionale,rationale.

Ceea ce oamenii nu inteleg este ca sentimentul de vinovatie,este un semnal pe care creierul nostru il transmite fiecarui individ.Acest semnal ne spune de fapt ca trebuie sa schimbam ceva in actiunea noastra.Oamenii de cele mai multe ori il percep gresit,si nu fac altceva decat sa se apere de eventualele atacuri,invinovatind la randul lor,sau mai usor,gasind scuze. De ce nu putem sa acordam pentru o secunda prezumtia de nevinovatie celor fata de care paote chiar noi am gresit?Pentru ca este mult mai usor sa justificam reactiile noastre ca raspuns al actiunilor anterioare ale celor de langa noi. De ce nu putem sa ne oprim cateva clipe si sa ne intrebam:Dar oare nu acuz,tocmai pentru ca incerc sa scap de propria mea vina? De ce nu este mai usor sa ne detasam,si sa privim problema din exterior?Orice cauza are un efect.Sa nu uitam ca in univers exista doua forte fundamentale:actiunea si reactiunea.Si da suntem indreptatiti sa raspundem cu aceeasi forta,dar trebuie sa ne gandim daca nu cumva raspunsul nostru poate fi altul.

Opreste-te o secunda,atunci cand simti nevoia sa scapi de o vina.Asuma-ti faptele si actiunile.Inainte de a spune:Eu nu am gresit! ,intreaba-te:Ce actiuni exterioare m-au determinat sa procedez astfel?Si daca intentiile celorlalti erau bune,de ce nu mi-am reparat greseala?

Si daca raspunsul tau va fi:am incercat...atunci poate ca nu ai incercat cum trebuie.

unde?

Pana unde suntem dispusi sa mergem?Care sunt limitele noastre atunci cand vrem sa obtinem (cu orice pret) ceea ce ne dorim?
Exista o limita admisa de ego, sau himera satisfactiei finale este atat de mare, incat suntem dispusi sa mergem oricat de departe,fara ca macar sa constientizam acest lucru?

In mod normal as crede ca limita este cea impusa de fapt si de drept de societate,cu precadere de cei din jurul nostru,excluzand incontestabil legile, care au in mare parte un fond necrotic,si sunt concepute tocmai pentru ca se stie ca vor fi incalcate de mai mult de 25% din populatie.

Dar daca tinem cont ca suntem oameni si ca prin firea noastra ne revoltam si tindem sa nu se conformam nici macar regulilor pe care noi ni le impunem din punct de vedere moral,ar trebui sa pretind ca nu exista limite.
Si totusi...exista un punct in care toti ne oprim,fara sa admitem ca nu exista nici un argument lizibil pentru care decidem sa nu mai continuam.Daca ar fi sa o iau sistematic,lucrurile sunt simple.

Eu sunt in punctul x si vreau sa ajung in punctul y.In mod vadit eu imi doresc sa ajung la destinatie cat mai repede cu putinta,dar imi iau in calcul si ce trebuie sa fac pe parcurs,pentru ca oricat de simplu pare,stiu ce resurse am si mai stiu din start cate cai accesibile mie sunt de la x la y.Deci am ales rutele cele mai usoare (raportand eficienta lor si la timpul in care le parcurg)si astfel am aflat si pasii pe care trebuie sa ii fac pana in punctul final.Acum stiu de unde plec,stiu ce posibilitati am(le iau pe rand,pentru ca in cazul in care sunt oprita pe drum,trebuie sa ma intorc sau sa o iau pe ocolite).Luand in considerare toate aspectele, stiu inainte sa plec la drum timpul mediu in care ar trebui sa obtin ceea ce mi-am propus.Apare totusi hazardul si sa nu uitam de liberul arbitru.Risc sa aleg ruta gresit,chiar daca initial am stabilit cele mai bune cai pentru a reusi.Si chiar daca matematic vorbind,se intampla sa aleg calea cea mai eficienta,apare hazardul care imi poate narui calculele initiale.Sa nu uitam ca eu stiu unde vreau sa ajung dar nu pot sa imi garantez ca nu exista totusi un factor care m-ar putea intoarce din drum.Poate chiar drumul insusi.
Si iata ca incep sa-mi elucidez propriul mister.Deci ai toata ecuatia,ai drumul,ai harta catre destinatie si totusi,pe parcurs incepi sa realizezi ca nu mai vrei sa ajungi unde ti-ai propus.De ce?Poate ca in drumul tau ceva te opreste,si nu fortat de imprejurari,fortat poate chiar de propria fiinta.Poti sa realizezi ca de fapt tu ai gasit pe drum ceva mult mai bun decat ceea ce stiai,sau vroiai sa crezi ,ca se afla in acel punct y.
Este magnific ce ti se intampla,dar...ce te opreste sa-ti continui drumul?Pana la urma daca la destinatie nu se afla ceea ce te facea fericit,poti oricand sa te mai intorci inapoi si sa te multumesti cu descoperirea facuta initial.

Unii nu au curajul sa mearga mai departe,altii nu au curajul sa ramana unde sunt,cert este ca avem curajul sa afirmam ca decizia pe care am luat-o nu este cea mai potrivita(oricare ar fi ea, evident).Oare de ce?

Pentru ca intotdeauna realizam ca nu este suficient.Pentru ca vrem mai mult.Pentru ca suntem atat de avizi
dupa necunoscut,suntem atat de ahtiati de ceea ce nu avem inca, incat decidem ca ce avem nu este tot ce putem detine.Este minunat.Atata timp cat nu ne plangem de ce este si continuam sa ne dorim mai mult,existam cu un rost. Dar unde este limita? Si ma refer strict la modul in care ajungem unde ne dorim,nu la destinatie.

Limita este pana la urma acolo unde te opresti.Si o vezi cand stii ca nu poti sau nu vrei sa mergi mai departe. Limita este exact ce ai facut pana in acel moment,si ce nu esti dispus sa faci de acolo inainte.Si cat timp stai pe loc,stii ca de fapt te limitezi.Continua sa mergi si vei putea sa afirmi cu siguranta ca nu ai limite.

de ce?

Motivul pentru care problemele lumii au incetat sa ma mai intereseze este unul simplu,si lesne de inteles.Se trage din adolescenta si are mare legatura cu un moment traumatizant,care mi-a marcat pe deplin evolutia.(Nu incercati sa treceti la finalul monologului meu,pentru ca raspunsul il veti afla indubitabil,pe parcurs).

Un moment pe care, oricat de mult mi-as dori,nu-l voi putea uita niciodata,un moment de cumpana ce a dus la maturizarea mea precoce. Acest moment nu m-a marcat doar fizic,dar si psihic,pentru ca de atunci toti cei care ma cunoasteau se uitau la mine cu alti ochi.Unii credeau ca inteleg prin ce trec,altii credeau ca pur si simplu merit consideratia lor totala. Dar nimic din ce credeau ceilalti nu mai conta,nimic nu avea importanta,pentru ca in mine totul se destramase. Stiam ca nu voi mai putea sa fiu iubita si acceptata de cei din jur in acelasi mod,indiferent de circumstante.
Acum eram diferita si trebuia sa accept acest lucru. Eram ceea ce unii oameni de stiinta ar fi numit "alterare morfologica traumatica". Da. Am fost ranita si mi s-au cerut si bani pentru acest lucru. Salvarea nu ar fi putut sa ajunga la timp,asa ca am mers la spital pe jos,insotita de cativa prieteni,care radeau doar ca sa ma faca sa ma simt mai bine. "Vei supravietui imi spuneau" "E mult sange,dar tu ai din plin" "Nu plange,nu te speria, noi suntem in urma ta"
Pana si doctorul,da,chiar si doctorul radea,doar ca sa ma sustina moral.In sinea lui stiu ca gandea acelasi lucru ca si mine "Oare va mai fi vreodata la fel,daca va reusi sa supravietuiasca?". Radea si ma intreba de parinti.Si eu plangeam mai tare.Oare ce urmau ei sa zica? Oare vor intelege ca totusi vina nu a fost in totalitate a mea? Oare ei m-ar accepta cu aceasta trauma,ma vor creste,imi vor oferi necesarul ca sa merg mai departe?

Nu a durat mult,si nu am simtit acul atat de intens pe cat am simtit frustrarea apasatoare a viitorului incert ce ma astepta.Nu stiu cat a trecut din momentul in care m-au asezat in acel pat,nici macar nu mai stiu cati erau in jurul meu,tot ce imi amintesc este gandul care imi strabatea mintea in acele momente:"cum voi reusi eu sa-mi revin,daca voi supravitui?"

Va intrebati oare ce imprejurare nefericita m-a adus acolo.Veti afla,dar trebuie sa stiti ca nu vreau mila sau sustinere morala,nu vreau bani pentru a-mi spune povestea,nici macar nu vreau sa plangeti,pentru ca lacrimile pentru mine nu mai inseamna nimic.Tot ce vreau este sa nu judecati.

Am incercat sa le explic dupa intamplare ca trebuie sa ma lase sa plec,sa ajung la spital,sa opresc sangerarea,dar nu...ei vroiau cu orice pret sa platesc.Le-am zis ca nu am bani,pentru ca eram o biata pustoaica de liceu,dar nu m-au inteles.Le-am explicat ca sunt prea slaba si ca greutatea mea nu le-a provocat daune,dar nici nu au vrut sa auda.Mi-au cerut si buletinul,ca sa stie unde locuiesc,sa fie siguri ca voi plati ceea ce le datorez.
Si ca sa scap le-am dat singurul meu act prin care puteam fi identificata in cazul in care lucrurile degenerau.

De la brau in jos eram toata plina de sange si in drum spre spital simteam cum fortele imi scad,simteam ca timpul sta in loc si nu ma lasa sa ajung la destinatie.
Candva in ziua aceea,am intrat pe poarta spitalului mai mult vie decat moarta(acum realizez asta) si le-am spus ca am o urgenta.Au vazut sangele,dar nu intelegeau. Le-am spus ce mi se intamplase si au ras,au ras cu pofta dar stiu ca au facut-o doar ca sa ma incurajeze pentru ca in sufletul lor imi plangeau de mila cu siguranta.

Stop.

Intrerup putin pledoaria mea privind evolutia marcanta a acestui personaj,care poate sunt sau nu sunt "eu" si va intreb:Va pasa ce s-a intamplat?
Daca da...ma opresc iar si va intreb...de ce? Credeam ca ati inteles ca nu conteaza acel "eu" care nu esti tu.De ce v-ati pierdut 2 minute din timpul vostru pentru a afla ce s-a intamplat? Poate ca evenimentele nefericite din viata voastra va hranesc pofta de a intra in experientele celorlalti,poate ca va regasiti chiar in ceea ce cititi,dar la ce va ajuta?Daca problema voastra existentiala este atat de complexa,contextual vorbind,cu ce va ajuta sa cititi ceea ce deja traiti?Credeam ca ati inteles ca esti si traiesti ceea ce iti propui.Vrei sa ramai la fel de inchis in cutiuta pandorei? Citeste in continuare.Dar ce te faci cand vezi ca nu exista un final?Nu devii mai frustrat? Nu vrei sa se termine povestea,pentru a trai linistit ca poate nu esti cel mai nefericit om de pe planeta? Ca sunt lucruri mult mai rele care li se pot intampla altora,si in concluzie esti prin excelenta un favorit al sortii,pentru ca spre deosebire de altii,drama ta este infim de mica fata de a altora?Sau mai rau,vrei sa-ti demonstrezi ca ce traiesti tu este incontestabil mai greu de suportat,si prin urmare esti un adevarat martir neinteles?Esti exact ceea ce crezi ca esti. Si asta nu e o scuza in cazul in care esti atat de patetic incat te-ai lasat impresionat de ce ai citit mai sus.

Traim zilnic "ingurcitand" experientele umanitatii la toate nivelurile ei si nu ne dam seama ca de fapt ne pierdem ratiunea in probleme care nu ne privesc.Alimentam chiar aparitia unor drame,pentru ca nu stim sa ne controlam existenta si sa incetam sa ne mai victimizam.Suferim,de cele mai multe ori pentru ca este uman sa suferim alaturi de ceilalti,dar nu ne gandim o secunda ca putem sa ne detasam de tot si sa ne concentram pe lucrurile care ne fac fericiti.Suferi ca sa fii ispasit,nu asa scrie in carti?Dar cum ramane cu noi?Cu tine?Cu viata ta?Poti spune:Da,este o drama,ce i s-a intamplat este rau. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa-ti pese.Suntem o societate si traim dupa reguli,dar nu vedem ca luptand pentru suferintele altora si pentru dreptate,nu facem decat sa sporim numarul dramelor.Dramele exista pentru ca exista oameni care sunt interesati de drame. Intoarceti capul,spuneti ca nu va intereseaza prin ce trec altii,si subit dramele din societatea in care traim vor disparea,pentru ca nu vor mai impresiona pe nimeni.Este atat de simplu. Acum poti sa te opresti din citit,sau poti sa continui,pentru ca poate vrei sa aflii ce s-a intamplat in realitate.Cert este ca vei ramane surprins,si s-ar putea sa primesti o mica lectie de ce inseamna de fapt sa traiesti fara sa dramatizezi.

Actiune.

Reiau cadrul povestirii si reintroduc atmosfera de suferinta,mila,panica si teama.Dar acum deja ai un gust amar si nu mai vrei sa te lasi impresionat de finalul meu,oricare ar fi acela,dar totusi...Poate ca sunt o frustrata care a renuntat la a mai fi solidara cu cei din jur,dupa ce a trait ea insasi o drama.Poate ca finalul meu ar putea explica de ce sunt atat de pornita impotriva altruismului mascat si al solidaritatii mediocritatii.Ce a trait de fapt in acele momente?Ceva banal,amuzant chiar,aproape nesemnificativ.Si ce poate fi mai banal decat a sparge o buda asezandu-te pe ea?Este chiar uman sa te asezi pe buda si este de asemenea si indicat sa o faci.Drama vine din faptul ca a si spart-o si ca ulterior,s-a si taiat,dorsal,evident.Dar ce drama...in fond si la urma urmelor stie cineva ca acest moment nu a fost traumatizant?Cator persoane li s-a intamplat sa sparga o buda cu fundul? Ei bine sper ca m-am facut inteleasa.

Nu este important ce mi s-a intamplat,pentru ca pana la urma depinde de voi cum percepeti intamplarea.Va puteti lasa impresionati de lacrimi,de durerea celuilalt,de suferinta,de efect,dar nu veti stii niciodata daca evenimentele care vi se aduc inaintea voastra s-au derulat asa cum va sunt povestite. Si chiar daca au fost exact asa,de ce ar trebui sa va pese?De ce ar trebui sa va incarcati mintea si gandurile cu ceea ce nu face parte din fiinta voastra.De ce trebuie sa alimentam temerile,durerile,suferintele,traumele,dramele..?

Nu trebuie sa fii robot,poti pur si simplu sa traiesti fara sa crezi ca suferinta este o parte a vietii tale.Ea este fireasca doar daca asta iti doresti, dar poti trai la fel de bine si fara ea.Nealimentata,ea poate pur si simplu sa dispara complet,fara ca cei din jur sa te perceapa inuman. In fond si la urma urmelor nu omori pe nimeni daca nu suferi si nu-ti pasa,pur si simplu traiesti asa cum ar trebui sa o faca toti.

cine?

Cati oameni traiesc in acest moment in lume?

O intrebare cat se poate de simpla si totusi raspunsul imi da ceva batai de cap.
Statistic vorbind, in lume, in acest moment ,traiesc 6,733,526,410 de oameni. Fascinant de-a dreptul, atatea vieti convietuind mai mult sau mai putin laolalta. Si totusi...cati dintre ei traiesc?
Nu ma prea intereseaza cum traiesc, de ce traiesc, cu cine traiesc....ma intereseaza sa stiu doar atat:cati dintre ei traiesc? M-am decis sa-mi fac un calcul matematic si sa imi raspund la intrebare. De ce ma intereseaza raspunsul? Veti afla dupa ce imi voi expune teoria despre verbul "a trai".

Ma trezesc dimineata zambind, de fiecare data cand constientizez ca am tot ce mi-am dorit pana in acest moment. Zambesc apoi din nou, gandidu-ma la ce imi propun sa am pe viitor, pentru ca stiu ca voi face orice ca sa obtin acele lucruri. Nu am voie sa ma pierd, nu am voie sa ma gandesc macar o secunda ca lucrurile nu vor fi exact asa cum mi le doresc, si asta pentru ca ar fi absurd sa ma gandesc la ceva ce nu imi doresc sa se realizeze. Viata mea este exact asa cum doresc eu sa fie si va fi exact asa cum o voi face eu sa fie. In concluzie voi trai exact asa cum imi voi propune eu sa traiesc. Daca mi-ar fi greu,mi-ar fi pentru ca eu as alege sa-mi fie greu, daca as plange, as face-o pentru ca asa as alege eu, la fel cum daca rad o fac pentru ca vreau sa rad, daca am bani , am pentru ca asta am dorit,daca traiesc, traiesc pentru ca vreau eu sa o fac. In concluzie, tot ce e bun sau ce ar putea sa fie rau in viata mea, este datorita mie.
Acum sa luam acest "eu" si sa-l inmultim cu 6,733,526,410. Sa stabilim de asemenea ca "eu"=1 si ca se refera la orice persoana (una si numai una) care convietuieste langa tine, peste ocean, cel care citeste acest blog,si tot asa. Dupa un calcul foarte complicat rezulta ca matematic vorbind, in aceasta lume exista 6,733,526,410 eu.
Am stabilit ca "eu" traiesc pentru ca asa am decis "eu". Dar ce inseamna de fapt sa traiesc? Pentru a inlatura orice urma de indoiala in ceea ce priveste obiectivitatea mea asupra acestui termen, am considerat ca este corect sa iau definitia din Dictionarul limbii romane :

TRĂÍ vb. 1. a vieţui, (pop.) a hălădui, a sălăşlui, (reg.) a lăbădui, a sălăşi, (Olt.) a sufleţi, (înv.) a custa, a locui, a sălăşui, a via. (Au ~ fericiţi pe aceste meleaguri.) 2. a exista, a fi, a vieţui, (rar) a fiinţa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cât ~, omul învaţă.) 3. a o duce, a vieţui. (Cum ~?) 4. v. coabita. 5. a vieţui, (rar) a mişca. (Nu mai ~.) 6. a petrece. (A ~ acolo o bună parte din viaţă.) 7. v. apuca. 8. a se ţine, a vieţui. (~ de azi pe mâine.) 9. v. întreţine. 10. v. creşte. 11. v. simţi. 12. v. dăinui.
A trăi ≠ a muri


Acum, daca ar fi sa scad din cei 6,733,526,410eu pe cei care nu se regasesc in , sa zicem, ultimele 4 sinonime ale acestui cuvant, cred ca numarul celor care chiar traiesc, ar scadea in mod dramatic.

Si ca sa fiu cat se poate de corecta, am luat din DEX si definitia verbului opus celui mai sus discutat:


A MURÍ mor intranz. 1) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viaţă; a se sfârşi; a deceda; a răposa; a sucomba. ♢ ~ după cineva (sau după ceva) a suferi foarte tare pentru cineva (sau ceva). ~ de foame a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte sărac. ~ de dor (frică, tristeţe) a fi covârşit de dor (frică, tristeţe). ~ cu zile a muri înainte de vreme (în împrejurări nefaste sau neglijând o boală). A trage să moară a fi în agonie; a fi pe patul de moarte. 2) (despre plante) A pierde cu totul seva (de secetă, de frig etc.); a se usca; a pieri. 3) fig. A înceta de a mai fi perceput cu organele de simţ; a dispărea treptat; a se pierde. 4) fig. A înceta de a mai exista (printr-o evoluţie lentă); a ajunge în declin; a apune. Civilizaţie, limbă care moare. /


Verb sau locutiune verbala, ambele au impact mare asupra perceptiei fiecaruia.


Prin urmare, din cei 6,733,526,410eu daca ii scad pe cei care mor de foame, de frica sau de tristete, in momentul de fata pot sa afim ca pe aceasta lume traieste cel putin 1eu. De restul nu stiu nimic, dar presupun ca prezenta lor se rezuma la a muri de foame, de frica sau de tristete.


Va nemultumeste aceasta teorie? Ati inceput sa va puneti intrebari? Ar fi cazul sa traiti? Credeti ca e cazul sa faceti ceva pentru cei 6,733,526,409 de oameni care nu traiesc? Sau poate ar fi mai bine sa faceti ceva pentru 1eu, acel eu care ai putea fi chiar tu?


Nu ma intelegeti gresit. Nu incerc sa fiu solidara cu acesti oameni. Din contra. Nu ar avea sens, de exemplu , sa incep o actiune caritabila pentru cei care mor de foame, de frica, sau de tristete (si totusi lucrul acesta se intampla), pentru ca sunt acolo datorita alegerilor pe care le-au facut in viata. Sunt propria lor alegere. Si atunci de ce sa incerc sa le schimb alegerea? De ce mi-ar pasa in ce conditii grele traiesc altii si de ce ar trebui sa fac eu ceva sa-i ajut pe ei sa se ridice?


Eu ajut 1eu.Acea imagine din oglinda care sunt eu.

Raspunsul la intrebarea mea l-am aflat, si nu ma nemultumeste! De ce? Pentru ca in lume, in acest moment, traieste 1eu. Pentru ca toti cei care traiesc in jurul meu fara sa traiasca cu adevarat (in ceea ce ma priveste pe mine), nu-mi incurca evolutia. Pentru ca desi societatea imi impune zilnic sa ma gandesc la aproapele meu care sufera, dar care nu face absolut nimic sa aibe o viata mai buna, societatea nu stie ca pentru mine aproapele meu repezinta 1eu.



Imaginea din oglinda iti zice ca esti cine ai ales tu sa fii.